Conferinţa anuală a militarilor creştini din România

Asociaţia de Prietenie a Militarilor Creştini din România-„Cornelius” (APMCR), coordonată de col. (r) Mihai Brumă, a organizat, în perioada 28 – 30 octombrie 2016, la Stupini, în județul Brașov, Conferinţa anuală a militarilor creştini din România, aflată, în acest an, la a 9-a ediție.
Întrunirea din acest an s-a centrat pe tema „Să faceți totul pentru slava lui Dumnezeu”, temă inspirată din 1 Corinteni cap. 10 vs. 31, la părtășia frățească luând parte aproximativ 50 de persoane, inclusiv frați de peste hotare. Astfel, de peste hotare au participat:  Richard Barnes (SUA), Ian Willis (Marea Britanie),  Rainer Thorun și Hermann Meyer (Germania ), Eduard Roșca (Republica Moldova), toți aceștia fiind foști militari ce îl servesc pe Dumnezeu cu pasiune și energie, unii dintre ei în ciuda vârstei înaintate.
 Programul conferinței a cuprins mărturii, îndemnuri, laudă prin cântare, rugăciune, toate contribuind, nădăjduim noi, atât la onorarea lui Dumnezeu, cât și la întărirea chemării de a trăi un creștinism autentic. La toate acestea, diversitatea și multiculturalitatea participanților nu au făcut decât să îmbogățească și să edifice participanții. O prezență frumoasă au avut și câțiva tineri ofițeri și studenți militari, aceștia slujind prin mărturie și cântare.
În primele două zile ale conferinței a fost alături de noi și fratele Marius Sabou, pastor al Bisericii Baptiste „Betel” din Cluj-Napoca. Acesta a adus un mesaj, prezentat în trei sesiuni despre Gloria lui Dumnezeu, îndemnând participanții la misiune și ucenicizare, spre slava lui Dumnezeu.
În ultima zi a conferinței, fr. Gabi Gheorghiaș, capelan militar al Alianței Evanghelice, a vorbit despre provocările și biruințele din ultimii ani ale Asociației, după care frații au luat parte la Cina Domnului.

Întrucât mediul militar este unul cu provocări și dificultăți ce testează nu doar rezistența fizică și psihică, ci și caracterul, vă îndemnăm să îi susțineți în rugăciune pe frații noștri din structurile militare, de altfel, o responsabilitate vitală în marea familie a copiilor lui Dumnezeu.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Poate un creştin să slujească în Armată?