.

Pace, fratilor si Har de la Dumnezeu, Tatal si de la Domnul nostru Isus Hristos! Domnul a fost cu noi si de data aceasta. Harul Lui s-a revarsat din plin peste cei prezenti la Selimbar. 34 de persoane au gasit resurse de incredere in Cel ce poarta de grija si au depasit piedicile, ce ne-au stat in cale tuturor. Asa cum se exprima cineva in discutiile avute in plen, unii au putut veni de peste Ocean, altii de peste Prut, altii de peste Dunare... Multumim Domnului pentru fiecare, caci prin prezenta lor si ceea ce au adus, s-a creat o binecuvantata partasie in care toti am putut creste in cunoasterea lui Hristos. "Pentru mine a trai este Hristos" a devenit cel putin ceva mai adevarat in viata celor prezenti. Marturiile despre felul cum traim Hristos au evidentiat din nou caile extrem de variate, intelepciunea fara seaman si puterea Domnului de a ne apropia de El si a ne face tot mai asemenea chipului Fiului Sau.   "Realitate, renuntarea la orice formalis

Unul din „clişeele” cele mai utilizate în creștinismul evanghelic al zilelor noastre  este exprimat prin sintagma   „relaţie personală” cu Dumnezeu, care, deşi nu există în Scriptură,   vrea să sugereze un anumit mod de raportare   la Dumnezeu. Ceea ce scapă din vedere cei mai mulţi utilizatori ai acestui clişeu este că, în   legătura / relația omului cu Dumnezeu, prioritară este şi trebuie să fie închinarea. Diferenţa de natură şi calitate dintre om şi Dumnezeu impune omului în mod legic să se apropie de El prin închinare. Faptul acesta este valabil din eternitate în eternitate (pentru trecut, vezi cerinţele legii date prin Moise, iar pentru viitor vezi atitudinea persoanelor aflate în prezenţa Celui albit de zile din Apocalipsa) aşadar şi pentru omul născut de Sus.   La nivel doctrinar, de învăţătură sistematică, avem cuvintele domnului Isus din Evanghelia după Ioan, cap. 4, vers. 23,24: „Dar vine ceasul, şi acum a şi venit

Culegerea de faţă prezintă mărturiile a 24 de persoane despre modul în care Harul şi îndurarea lui Dumnezeu le-au ajutat să se oprească din nebunia trăirii unei vieţi fără Dumnezeu şi să înceapă călătoria pe calea ce duce spre Cer, în Legământul poruncit de El prin revelaţia Voii Sale, consemnate de Sfintele Scripturi. Aceste relatări, deşi extrem de variate ca stil, formă şi conţinut, au în comun descrierea explicită a împrejurărilor care l-au condus pe fiecare dintre mărturisitori la decizia personală de a crede în Iisus Hristos ca Domn şi Mântuitor al sufletului său. Mesajul credinţei lor, prezent de altfel şi în titlul cărţii "Şi eu am crezut", este amplificat de îndemnul fără cuvinte al Divinităţii: Mai este Har. Fiecare dintre ei pare să spună: "Dacă o viaţă ca a mea a putut fi schimbată, prin puterea Sfântului Duh, care m-a convins de starea de păcat în care eram, de nevoia înnoirii mele prin pocăinţă şi ascultare de Hristos şi tu poţi benef

,, În Cezareea era un om cu numele Corneliu, sutaş din ceata de ostaşi numită „Italiana”. Omul acesta era cucernic şi temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului, şi se ruga totdeauna lui Dumnezeu”. Fapte 10.1,2 Tatăl Ceresc, în înţelepciunea Sa desăvârşită are un timp pentru fiecare lucru care se petrece sub soare. În suveranitatea Sa a pregătit şi o modalitate de a-i încuraja pe credincioşii evanghelici înrolaţi în armată. După ce Dumnezeu a transformat viaţa unui ofiţer, Emil Constantin, a pus în inima lui o puternică dorinţă de slujire. Pentru acesta tot El a deschis o uşă la Ministerul Apărării Naționale, în cadrul Secţiei de Asistenţă Religioasă, unde a fost încadrat în funcţia de capelan militar.  Începând cu 1 august 1999 Emil Constantin devenea primul capelan evanghelic din istoria Armatei României, reprezentând militarii credincioşi care aparţin cultelor Alianţei Evanghelice: Bapti

                                                                                        Cuvânt înainte Cartea „Scutul credinţei” este constituită dintr-o serie de mărturii biografice, aparţinând unor personalităţi militare, atât din România, cât şi din alte ţări. Trăirile şi ideile autorilor reliefează diferitele experienţe profesionale şi personale, toate constituindu-se într-un demers în favoare credinţei creştine. Pasajele şi referirile la Sfânta Scriptură constituie o adevărată structură de rezistenţă, o adevărată coloană vertebrală a ideilor şi trăirilor autorilor. Cei care au acceptat să vorbească despre viaţa lor creştină evocă un început sau o regăsire a credinţei însoţită, în multe cazuri, de recunoaşterea propriilor limitări, neputinţe sau chiar eşecuri. Credinţa este înţeleasă, în general, atât ca o relaţie sau comunicare cu Dumnezeu, cât şi ca un crez demne de urmat, ce determină schimbări pozitive majore la nivelul gândirii, mentalităţii, comportamentului ş